Care este cauza principală a obezităţii, regimul alimentar sau sedentarismul?

By | May 5, 2016

Activitatea fizică nu poate să rezolve problema obezităţii, fără un regim alimentar sănătos

Activitatea fizică nu poate să rezolve problema obezităţii, fără un regim alimentar sănătos.  Într-un editorial publicat în ”British Journal of Sports Medicine”, trei cercetători din Marea Britanie, SUA şi Africa de Sud pledează pentru distrugerea mitului conform căruia obezitatea ar fi cauzată de lipsa activităţilor sportive.
A. Malhotra, T. Noakes şi S. Phinney, specialişti în cardiologie, biologie umană şi medicină, afirmă că principalul vinovat de apariţia obezităţii este regimul alimentar.
Ei subliniază că nivelul de activitate fizică nu a scăzut în ultimii 30 de ani, în rândul populaţiilor occidentale. În schimb rata obezităţii a înregistrat o creştere spectaculoasă.
Acest fapt dovedeşte că vinovatul principal nu este sedentarismul, ci alimentaţia nesănătoasă, subliniază cei trei specialişti. Aceştia amintesc faptul că alimentaţia nesănătoasă generează mai multe boli decât lipsa activităţii fizice, fumatul şi consumul de alcool la un loc.

Cele mai citite:  Te-ai saturat de mancare traditionala? Livrarea de mancare thailandeza este solutia perfecta pentru tine!

Obezitatea cauzată de lipsa activităţilor sportive este un mit

Cei trei specialişti acuză industria alimentare că a impus în rândul consumatorilor ideea eronată conform căreia sportul poate să rezolve problema obezităţii.
Spre exemplu, compania Coca-Cola  a cheltuit 3,3 miliarde de dolari în 2013, pentru mesaje precum ”toate caloriile contează”, sugerând consumatorilor faptul că pot să consume băuturi carbogazoase fără probleme, atât timp cât practică exerciţii sportive.
Cei trei specialişti subliniază că acest mesaj este fals şi periculos. Aceştia afirmă că provenienţa caloriilor este foarte importantă. Caloriile provenite din zahăr conduc la depozite de grăsime în organism şi la senzaţia de foame.

Cele mai citite:  Nu esti o gospodina reusita? Pacaleste gatitul comandand mancare la domiciliu!