Articol 123:Ce pericole ascund cuburile de gheaţă

By | March 26, 2015

Cuburile de gheaţă sunt cea mai populară soluţie de a păstra băuturile reci, în special în lunile călduroase de vară. Puţini dintre noi ştiu însă la ce riscuri se expun atunci când le folosesc. Iată cât de periculoase sunt, de fapt, cuburile de gheaţă.

Gheaţa a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru conservarea alimentelor perisabile dar şi pentru răcirea aerului şi a băuturilor. Până la inventarea aparatelor mecanice de refrigerare însă, gheaţa era recoltată în timpul iernii, din râurile şi lacurile îngheţate, ori de pe munţii înalţi şi păstrată, apoi, tot timpul anului, în construcţii speciale, de regulă subterane.

Cele mai citite:  Articol 55:Dulciuri sanatoase pentru copii. 3 retete delicioase si usor de preparat

Un astfel de depozit a fost construit în Mesopotamia acum aproape 4.000 de ani, conform unei tablete cuneiforme. Ulterior, chinezii, cu o mie de ani înaintea erei noastre, macedonenii conduşi de Alexandru cel Mare ori romanii, în vremea Imperiului, au folosit această metodă, dar gheaţa a devenit cu adevărat populară abia la începutul secolului al XIX-lea. Până atunci, conservarea alimentelor şi răcirea băuturilor şi a preparatelor în acest fel, practici dificile şi costisitoare, erau rezervate doar celor bogaţi şi puternici.

Cele mai citite:  Cu Modlet vei reusi sa iti imbogatesti garderoba cu cele mai la moda modele de botine

Apoi, omul de afaceri american Frederic Tudor a început să recolteze gheaţă de pe lacurile din apropierea oraşului Boston şi să o exporte către insulele din Caraibe şi chiar Europa sau America de Sud. Printre clienţii săi nu se regăseau doar cei din elita societăţii ci şi patronii noilor afaceri cu peşte, lactate ori băuturi alcoolice, care apăruseră în marile oraşe. Cererea de gheaţă a dus la creşterea concurenţei şi la apariţia altor companii asemănătoare astfel că, până la jumătatea secolului al XIX-lea, produsul se regăsea deja în cele mai multe dintre casele din mediul urban.

Cele mai citite:  7 sfaturi pentru creşterea imunităţii celor mici

Ulterior, frigiderele electrice au introdus gheaţa artificială, care poate fi produsă acasă, în orice anotimp, eliminând nevoia recoltării acesteia de pe lacurile şi râurile îngheţate şi a livrării până la client. În prezent, aparatele frigorifice capabile să îngheţe apa se regăsesc în marea majoritate a locuinţelor şi din ce în ce mai mulţi oameni se folosesc de cuburile de gheaţă pentru a-şi păstra băuturile reci.